Copilul meu - Scrisoarea de la Cazinoul Deținuților
text de Apollon Cristodulo
imagini de Apollon și Aristide Cristodulo
Când Ion Cristodulo a fost arestat politic în primăvara anului 1950, dincolo de șocul și de coșmarul momentului - nimeni nu putea încă bănui dimensiunile tragediei care tocmai începea -, durerea sa teribilă a fost că nu va putea să-și vadă copilul pe care soția sa îl purta în pântece.
Avea să fie un băiat, care s-a născut în august, deci la cinci luni după încarcerare. În acel moment, tatăl său, dușmanul poporului Ion Cristodulo, care supraviețuise anchetelor brutale din Calea Rahovei, își îndura calvarul de nedescris în centrul de detenție de la Fortul Jilava.
Ion Cristodulo înainte și după de încarcerare.
Documente din dosarul deținutului Ion Cristodulo.
Va urma Canalul, respectiv infama Colonie de la Coasta Galeșu, și, în cele din urmă, începând cu iarna 1951/52, șantierul deschis la Constanța pentru reclădirea și restaurarea fostului Cazino de pe faleza Mării Negre.
Recrutarea sa, alături de alți o sută de deținuți politic, s-a datorat studiilor sale de arhitectură și această cotitură a însemnat și salvarea sa de la regimul de exterminare din precedentele locații.
La Cazino, deși în continuare în condiții de lagăr, regimul de teroare era întrucâtva diminuat, pentru a permite eficiența și progresul lucrărilor. Aici arhitectul Cristodulo își urmează menirea creatoare, în timp ce tatăl Cristodulo trăiește, ca deținut, drama despărțirii de fiul său.
Cu ocazia aniversării a doi ani de la nașterea acestuia, îi compune o scurtă scrisoare și, din materiale simple, improvizate, îi confectionează un fel de cărticică de dimensiunile unui timbru, cu text și ilustrații miniaturale pe fâșii de calc (margini de la planșele de lucru), prinse ingenios între coperți din os șlefuit și gravat, un artefact neprețuit, emoționant în aspect și, aș zice, de-a dreptul sacru în esența sa... și, cu siguranță, absolut unic...
Cărticica a fost păstrată într-o mică cutie de lemn.
Șansele de a transmite în exterior ineditul ravaș – încărcat până la refuz de melancolie, dor și speranță – se vor dovedi practic nule și în cele din urmă va fi confiscat de gardieni.
Părea definitiv pierdut, și, oricum, la eliberarea din 1953, va fi devenit caduc atât în formă cât și în conținut: familia începută înainte de arestare se destrămase în răstimpul absenței sale, din cenușă erau de acum punțile întoarcerii...
Ca o ironie amară a sorții, în 1958 un minuscul colet sosit de la penitenciarul Poarta Albă îi va restitui arhitectului, alături de ceasul pe care îl purtase la momentul arestării, chiar scrisoarea meșterită la Cazino. Un mic miracol tardiv și inutil, s-ar fi spus, dacă povestea s-ar fi încheiat aici.
STRICT SECRET
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE PENITENCIARUL JILAVA
11610 din 26.9.1958
Către
CRISTODULO SIMION IOAN - născut 1925
Str. Finlanda Nr. 14
Raionul I.V. Stalin
BUCURESTI.-
Alăturat vă trimitem obiectele de valoare ce le-ați avut depuse la acest penitenciar, după cum urmează;
Un ceas de mînă, „Polgarnier“ antimagnetic, funcționează, din metal alb, cu curea -
Pentru care vă rugăm a ne confirma primirea în termen de 5 zile de la primirea prezenței, prin semnarea alăturatei adeverințe, astfel putîndu-ne scade din gestiune, cu poziția respectivă.-
COMANDANTUL UNITATII
Lt. Col.
[Semnatura]
Șef Contabil
[Semnatura]
Documentul primit de Ion Cristodulo odată cu restituirea bunurilor sale în 1956.
Dar n-a fost să fie doar atât... Ion Cristodulo va mai fi închis o dată la finele anilor '50 și, după a doua eliberare, în 1961, va întemeia o nouă familie, în sânul căreia aveam să răsar și eu la timpul cuvenit. După ce tata s-a mutat la ceruri, în 1991, am găsit scrisoarea de demult și m-am îngrijit să ajungă la destinatarul ei de drept, fratele meu.
Ion Cristodulo vizitând Cazinoul în 1988.
Artefactul scrisorii a fost donat Centrului Expozițional Cazino Constanța de către urmașii lui Ion Cristodulo în Martie 2025.